RO / EN
« inapoi

Pro Musica a fost muzica propriei mele copilarii. Ii admiram pe baietii din trupa si am reusit sa ii cunosc. Ilie a avut chiar o interventie timpurie in viata mea muzicala, pe cand eram in etapa cine zdrangane mai tare, departe se aude. Atunci, mi-a aratat vreo doua acorduri care mi se pareau foarte exotice.

Asa ca, peste ani, am fost onorat sa construim impreuna Sensul Vietii, primul album solo al lui Ilie Stepan. Ne-am regasit apoi Undeva in Europa, acolo unde continuam si azi sa vaslim acustic contra curentului superficial – comercial.

Din pura dragoste pentru chitara s-a nascut si proiectul care in prezent ne uneste si uimeste prin calitatea actului artistic. De multe ori, pune umarul si Dixie Krauser. Umarul, bassul si vocea. Cantam piese proprii, piese ale Pro Musica, mari creatii muzicale a caror legenda ne place sa o ducem mai departe. Dorim sa impartasim publicului bucuria de a canta, de a trai prin muzica. Eu il consider mai mult decat un proiect muzical, e si un demers social. Amintim oamenilor care sunt valorile din viata reala si le oferim ragazul de a-si simti starile interioare.

Prietenie? Intre mine si Ilie? Da. Altfel nu ar fi fost posibila colaborarea la nivel empatic. Si poate nici stilistic nu ne-am fi inteles. Pentru ca intr-o prietenie spui totul in fata si accepti si critici de orice natura. Eu le-am acceptat de la el, si la randul meu, nu i-am ascuns nimic... chiar daca i s-a mai zburlit mustata din cand in cand.

Astazi, speram, ca toata lumea, de altfel, sa vedem cat mai curand Lumina. Noi, insa, mai mult ca altii, pentru ca e triplul album la care am colaborat cu Ilie.
Speram sa readucem la viata Pro Musica, printr-un turneu aniversar. Pana atunci, insa, cea mai mare bucurie pe care ne-o puteti face este sa veniti la concerte si sa ascultati muzica buna.

Acest website folosește "cookies". Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea lor. Accept | Detalii cookies.